Echipa Futsal Municipal Reşiţa va disputa luni, de la ora 18, ultimul meci din play-out-ul Ligii I de fotbal în sală. Reşiţenii vor juca în deplasare, la Braşov, cu echipa locală Design Construct. Vor arbitra Sorin Muntean şi Ovidiu Curta, ambii din Tg. Mureş. Rezervă: Viorel Căunei, din Plopeni. Observator: Frusin Florea, din Bucureşti.
Pentru formaţia reşiţeană va urma barajul pentru rămânerea în prima ligă. Numai că prezenţa în Liga I nu depinde numai de echipă, ci şi de sprijinul pe care îl va primi de la autorităţile locale. Chiar dacă sunt voci care au afirmat că Futsal Municipal reprezintă o cheltuială inutilă, să nu uităm că această echipă şi-a dus crucea până la capăt, şi nu a abandonat lupta. Cât despre aşa-zisul sprijin, acesta a fost mai mult simbolic. Dacă aţi uitat, vă reamintim noi că băieţii au jucat fără a avea contracte. Despre salarii sau prime nici nu a putut fi vorba, puţinii bani care au fost alocaţi echipei au fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de organizare a meciurilor de pe teren propriu şi pentru efectuarea deplasărilor.






